Dinamo începe să primească oferte pe adresa mai multor elevi ai lui Ioan Andone. Ultimul nume pe lista celor de care Dinamo s-ar putea despărți este Gabriel Torje! Pulhac este dorit la Hercules Alicante, pe Helder îl vrea Lokomotiv Moscova, iar în ultimele zile a mai apărut o formație interesată de unul dintre „câini”. Este vorba de Gabriel Torje, fostul timișorean aflându-se în atenția celor de la Borussia Dortmund, ocupanta locului 5 în ultima ediție a Bundesligii.
Dinamo cere 2,5 milioane de euro Colaboratorii antrenorului Jurgen Klopp îl monitorizează de mai mult timp pe dinamovist și par dispuși să ofere în jur de două milioane de euro. Oferta le face cu ochiul acționarilor, mai ales că în acest moment bugetul echipei suferă. Chiar și așa însă, roș-albii vor ca oficialii de la Dortmund să suplimenteze oferta cu încă o jumătate de milion. Adică exact suma pe care au primit-o în trecut pentru Torje, dar pe care au refuzat-o la vremea respectivă.
Ando nici nu vrea să audă Acum, lipsa de lichidități îi face pe șefi să fie mult mai deschiși la negocieri cu echipele interesate de mijlocașul de 20 de ani. Nu de aceeași părere este Ioan Andone, pentru care Torje este indispensabil. „Fălcosul” nici nu vrea să audă că l-ar putea pierde pe mijlocaș, bazându‑se foarte mult pe serviiciile lui în noul sezon. Acționarii i-au transmis însă că se poate descurca pe același post și cu nou-venitul Năstăsie, dar și cu puștiul Rafi Stănescu.
Mönchengladbach a intrat pe fir Interesant este faptul că, în ultimele zile, pe fir a mai intrat o formație din Bundesliga, în afara Borussiei Dortmund. Este vorba despre cealaltă Borussia, Monchlengladbach. Chiar dacă s-a interesat de Torje până în acest moment, ocupanta locului 12 în ultima ediție a campionatului Germaniei nu a făcut nicio ofertă concretă.
74 de meciuri a bifat Torje pentru Dinamo în Liga I
7 goluri a marcat Torje pentru „câini” în campionat
Alexe a luat BAC-ul! Marius Alexe a reușit să treacă cu brio bacalaureatul, chiar dacă emoțiile nu au lipsit, mai ales că rata de reușită a fost extrem de mică în acest an. Foarte fericit, mijlocașul dinamovist speră ca acest an să fie unul plin de succese. „M-am refăcut complet după accidentare, am luat și examenul de bacalaureat, iar acum trebuie să tragem din greu să luăm campionatul. Sunt sigur că o să se joace până în ultimul moment, dar noi trebuie să ieșim învingători”, a dezvăluit Alexe.
300.000 de euro pentru Helder Transferul lui Helder la Lokomotiv Moscova a intrat în impas pentru moment, rușii găsind o variantă mult mai convenabilă la rivalii de la Spartak. Evgeni Makeev are 20 de ani, este titular în naționala Rusiei U 21 și poate acoperi atât banda dreaptă, cât și pe cea stângă, prețul acestuia fiind în jur de 1,5 milioane de euro. „Ei mai au o opțiune pentru postul de fundaș dreapta. Dacă nu se materializează, vor negocia cu noi”, a dezvăluit Florin Manea, impresarul jucătorului de culoare. Dacă se va perfecta afacerea, profitul lui Dinamo va fi de aproximativ la 300.000 de euro. „Câinii” așteptau răspunsul rușilor aseară târziu.
Maksumic, contract pe un an cu Dinamo Fostul fundaș al lui FK Sarajevo, Ajdin Maksumic, a sosit aseară în România și a semnat o înțelegere cu Dinamo pe un an cu drept de prelungire. Chiar dacă la întoarcerea în țară s-a declarat nemulțumit de lot și mai ales de apărare, Ioan Andone a decis că bosniacul de 24 de ani reprezintă o alegere bună pentru întărirea defensivei. Pentru fundașul de 1,89 m, Borcea a plătit circa 600.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER